Cu toate ca 2020 a fost un an dificil pentru industria cinematografica din cauza pandemiei de COVID-19, au fost produse cateva filme remarcabile care au reusit sa atraga atentia publicului si a criticilor de film. Unele dintre aceste filme au fost amanate sau au fost lansate direct pe platformele de streaming, iar altele au fost prezentate in cinematografe doar pentru o perioada scurta de timp inainte ca acestea sa fie inchise. Cu toate acestea, asa cum se intampla adesea, momentele dificile au dat nastere unor opere remarcabile.
Cu toate acestea, numarul de filme grozave pe care le-am primit pe parcursul acestui an, in ciuda faptului ca nu este atat de mare ca cantitate pe cat ne-am obisnuit, a fost departe de a fi dezamagitor. Desigur, fenomenele cinematografice puternice au lipsit, in special in arena blockbuster, dar recolta finala prezinta un numar bun de filme grozave care salveaza si imbunatatesc aceste douasprezece luni. Si, desigur, am reusit sa adaugam o alta capodopera.
Cele mai bune 10 filme din 2020
Cand vine vorba de conturarea acestui clasament, o alta sarcina care nu este usoara, a trebuit sa omitem propunerile de nivel inalt care au ajuns cu adevarat sa faca parte din aceasta lista. Exista casete la fel de notabile precum „Hidden Life”, „Tenet”, „El Faro”, „Las ninas”, „My Mexican Bretzel”, „The Vast of Night”, „Emma”, „Summer of 85” sau „Never”. , aproape niciodata, uneori, intotdeauna’, aproape nimic. Cu toate acestea, aceste zece filme au fost in sfarsit cele care au obtinut cea mai mare unanimitate pana cand au devenit cele mai bune filme din 2020. Un 2020 care, de partea balantei lucrurilor bune, ne lasa aceste bijuterii cinematografice.
„Procesul lui Chicago 7”
Dupa (foarte) subevaluat „Jocul lui Molly”, Aaron Sorkin s-a intors in spatele camerei pentru a regizat „The Trial of the Chicago 7”, un proiect care a sarit de la un birou la altul de la Hollywood de ceva vreme pana cand a cazut in discredit. .mainile hotarate ale unuia dintre cei mai buni scenaristi din toate timpurile. Un statut care, prin prisma rezultatelor, va continua intact fara indoiala intrucat, dincolo de maiestria sa si directia eficienta, Sorkin straluceste din nou aici cu o brosura plina de dialoguri aurite, agile, emotionante, vibrante si pline de inteligenta. , aciditate si un complexitate intotdeauna accesibila.
Pe scurt, un scenariu minunat al casei la care un grup de interpreti in forma maxima au terminat de ridicat, cu Sacha Baron Cohen, Mark Rylance si Frank Langella la carma. O drama judiciara plina de clasicism, momente grozave si un deznodamant a carui epopee si emotivitate, in ciuda previzibilului, ne face sa incheiem vizionarea acestui cel mai notabil „Procesul Chicago 7” in singurul mod posibil: pe picioarele noastre.
„Richard Jewell”
„Richard Jewell” este cel mai bun film al lui Clint Eastwood dintr-un deceniu, realizare pentru care prezenta sa pe aceasta lista ar trebui sa fie deja mai mult decat justificata . Si este ca, dupa o serie de lungmetraje care s-au impartit intre inspiratie (‘Mula’, ‘Sully’, ‘Beyond Life’, ‘J. Edgar’) si cea mai absoluta lene (‘The Sniper’, ‘Jersey Boys’). ‘, ’15:17 Train to Paris’), actorul si realizatorul de film, una dintre marile legende din istoria Hollywood-ului care este inca alaturi de noi, a lovit din nou marca cu o propunere plina de esenta celui mai celebru cinema al sau.
Bazat pe o poveste adevarata despre un agent de securitate care a trecut de la erou la suspect intr-o tentativa de atac terorist in cateva zile, Eastwood a demonstrat ca mai putin este adesea mai mult, facand ca ceva la fel de extrem de complicat precum construirea unui film bun sa para usor in orice moment . si fiecare dintre sectiunile sale. Sobru, elegant, clasic si emotionant fara subliniere, „Richard Jewell” a aparut in viata noastra la inceputul anului 2020 si memoria lui, in ciuda intregului haos care ne-a insotit in aceste luni, continua sa uimeasca ca in prima zi.
„Jojo Rabbit”
„Jojo Rabbit” este unul dintre acele filme care atinge inimile tuturor tipurilor de public intr-un mod pe cat de eficient, pe atat de surprinzator, prezentand o propunere pe cat de indrazneata, pe atat de distractiva, care este ferm dedicata unei bombe rezistente . Mesaj de pace si dragoste (si dovedit nazist), ceva ce este intotdeauna pozitiv de subliniat. Pe scurt, ne confruntam cu o lucrare accesibila, simpatica, tandra si placuta cu care orice tip de privitor se poate conecta. Cu referinte si influente care nu sunt greu de identificat, cu „Viata este frumoasa” si „Marele dictator” in prim-plan, celebrul film al lui Taika Waititi poate sa fi fost mai putin riscant decat ar putea parea hilarul sau punct de plecare, dar ca nu degradeaza. dintr-un film care are aceeasi capacitate de a aduce zambete pana la lacrimi,datorita mai ales caracterului si interpretarii unei pletorice Scarlett Johansson. Mentiune speciala, desigur, pentru acea scena finala marcata de „Heroes” din otel inoxidabil de David Bowie care a ajuns sa devina o scena clasica a ultimului deceniu.
„Ema”
Cu o forma spectaculoasa si un fundal vibrant , „Ema” a parut dispusa sa intareasca minunata filmografie a lui Pablo Larrain. Misiune indeplinita. Si ca vorbim despre un regizor care a semnat titluri la fel de stralucitoare precum „Neruda”, „Jackie” sau un „El Club” care continua sa fie varful sau deosebit. Un set de casete care a mai mult decat justificat asteptarile cu care am abordat aceasta poveste de supravietuire, furie, minciuna, sex, pierdere, durere si mult dans care functioneaza mai ales cand vrea sa fie reggaeton si nu tango, adica cand se misca, transpira si se rasuceste pe sine. In fine, in sectiunea despre incontestabil, este inevitabil sa subliniem forta enorma a numelui Marianei Di Girolamo, imensa de la prima pana la ultima privire.
„Nu trebuie decat sa dansam”
Chiar daca s-ar datora doar performantei de neuitat a lui Levan Gelbakhiani, ‘We only have to dance’ este deja unul dintre marile filme lansate in tara noastra pe tot parcursul anului 2020. Din fericire, filmul scris si regizat de Levan Akin are numeroase si variate virtuti. care ajung sa-l stabileasca fara discutii pe aceasta lista, de la montarea sa inspirata pana la numerele sale muzicale hipnotice, trecand printr- un deznodamant memorabil si un scenariu formidabil. Pe scurt, un film pe cat de dureros, pe atat de incitant, pe cat de frumos, pe atat de curajos, pe cat de radiant, pe atat de nostalgic, pe atat de special, pe atat de esential.
„Ofiterul si spionul”
Cea mai buna versiune posibila a lui Jean Dujardin. Talentul incontestabil al lui Louis Garrel. Roman Polanski intr-o stare de inspiratie constanta. Un decor ametitor. O montura de otel. Un ritm hipnotic. O liniuta masurata la milimetru. O poveste incitanta. O punere in scena plina de detalii uluitoare. Un final emotionant. Un clasicism radiant. O lectie de film scena dupa scena. „Ofiterul si spionul” este, pe langa cea de-a enemea capodopera a unui regizor pe cat de controversat, pe atat de esential, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2020 . Si cu o diferenta.
‘Suflet’
Acelasi an in care „Onward” al sau a fost primit cu o raceala nedreapta, alaturandu-se astfel pe lista celor mai pe nedrept subestimate filme din istoria Pixar alaturi de „Monsters University”, „Cars” si „Arlo’s Journey”, Studioul preferatului nostru. flexo isi ia ramas bun de la 2020 cu o alta capodopera de adaugat la catalogul sau de invidiat: „Soul”. Regizata de un Pete Docter care incepe clar sa iasa in evidenta printre colegii sai ca cel mai mare geniu al Pixar, aceasta poveste a invatarii vitale se misca si respira ca cel mai bun jazz, surprinzatoare, imbatatoare, amuzanta si incitanta in egala masura.
Agatandu-ne de un mesaj la fel de simplu si in acelasi timp complex precum acela de a ne bucura de fiecare dintre detaliile pe care zi de zi ni le aduce, adica de a invata sa traim, „Soul” marcheaza o noua piatra de hotar in cadrul studioului, rezultand o propunere plina. de imaginatie, divertisment, distractie, inteligenta, profunzime, perfectiune tehnica, personaje memorabile si, bineinteles, tone de emotie. O alta bijuterie de favoare incalculabila pentru Pixar si cea mai buna scrisoare de adio posibila pentru acest 2020.
„Wolfwalkers”
Toti pasii orbitori facuti de studioul de animatie irlandez Cartoon Saloon au ajuns sa duca la acest top al genului intitulat „Wolfwalkers”, o minune careia a luat foarte putin timp in viata noastra pentru a deveni unul dintre cele mai bune filme ale anului. Si este ca, dincolo de a fi un minune vizual care acumuleaza mici mari minuni in fiecare dintre cadrele sale, filmul regizat de Tomm Moore si Ross Stewart trece de la aparenta simplitate ce caracterizeaza capodoperele, prezentand un minunat grup de personaje care joaca intr-una dintre acele povesti destinate sa traiasca vesnic in memoria noastra.Un cantec cu adevarat de neuitat de dragoste pentru natura, prietenie, toleranta si familie. O opera de arta din toate punctele de vedere.
‘1917’
In ciuda faptului ca premiera sa a fost la inceputul lunii ianuarie trecut, ‘1917’ continua sa rezoneze si astazi ca acel monument cinematografic cu care ne-a primit acest an blestemat si perfide. Un minune tehnic cu care Sam Mendes si echipa sa, cu o mentiune speciala pentru minunatii Roger Deakins si Thomas Newman, ne-au cufundat din plin intr-o experienta captivanta care ne-a lasat cu inima batuta, pe unii batuti in cuie pe scaun si cu entuziasmul vibrand in memorie.
Punctul culminant a fost intotdeauna angajamentul sau de a spune aceasta poveste printr-o singura secventa, o misiune mai mult decat indeplinita, dar „1917” a fost mai mult decat o isprava vizuala. Mult mai mult. Vorbim despre un film care a imbinat giganticul si micutul, zgomotul si linistea, epicul si intimitatea cu un succes de invidiat pana a patruns adanc. O capodopera care a fost adaugata cu onoruri pe lista filmelor esentiale din istoria genului razboiesc. Si a secolului XXI.
„Anul descoperirii”
Cel mai bun film al anului se intampla intre fumul de tigara si tapas de bar. Intre cantece cu volum fulgerator si taceri care tipa mai mult decat multe voci ridicate. Intre reflectii care variaza de la cotidian, ceea ce se intampla chiar dupa coltul tau, cu universalul. Societatea povestita de protagonistii ei autentici. Revolutia povestita intre inghitituri de cafea si o da-mi alta cand poti. 200 de minute pe care Luis Lopez Carrasco le transforma intr-un monument cinematografic si care servesc pentru a privi trecutul, prezentul si, ne temem, viitorul nostru. Oricand ar fi fost lansat „Anul descoperirii” ar fi fost cel potrivit, dar 2020 a terminat sa ofere acel punct in plus de simbolism acestui clasic instantaneu,una dintre cele mai memorabile si relevante capodopere din istoria cinematografiei noastre. Greutatea exacta a zilei de ieri in prezent. Dimineata? Da-mi factura te rog.